Gabriel Berca, Secretar General al Guvernului va conduce delegaţia română care va participa la deschiderea oficială a Consulatului General al României din Regiunea Administrativă Specială Hong Kong şi din Regiunea Administrativă Specială Macao. Acest lucru se va întâmpla în perioada 18- 24 august, iar din delegaţie mai fac parte Ştefan Imre, secretar de stat pentru comerţ la Ministerul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului, Turismului şi Profesiilor Liberale şi Romeo Stavarache, primar al Municipiului Bacău. Având în vedere că R.P. Chineză, implicit RAS Hong Kong ocupă în plan comercial locul unu în zona asiatică, reprezentaţii României se vor întâlni cu autorităţi locale din Hong Kong şi Macao pentru întărirea relaţiilor economice şi comerciale bilaterale. ,,Deschiderea Consulatului General al României la Hong Kong şi Macao reprezintă o oportunitate de a promova interesele României în Sudul Chinei, în special cele economice şi financiare, precum şi deschiderea de noi canale de comunicare între cele două ţări ” a precizat Berca. (Florin NISTORESCU)
